poetul luptă mereu cu destinul
doar cuvântul este arma lui
transpune în slovă dorul, chinul
și o ridică pe coama vântului.

poetul este fiul pământului magic
se întruchipează cu lanul de grâu
când este trist când este nostalgic
el știe să țină disperarea în frâu.

poetul este o pâine de lumină
o împarte vântul fărâmă cu fărâmă
o sevă dulce crește în albumină
coșmarele și agonia le dărâmă.

sunt fericită cu suflet de poet
gânduri boeme le răspândesc discret.