ne vedeam la sfârşitul zilei
într-o absidă,
uneori
te așteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieții
prin fața ochilor

te credeam centrul absolut al
ideilor mele
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăților tale

erai ca trecerea tinereţii
printr-un inel,
eu eram doar o tristeţe
aflată la prima dragoste
şi când te lăsai pe spate
săgetată
de vreun obelisc,
eu te prindeam în brațe
să nu te pierd în spaţiul
dintre două bătăi de inimă

câteodată aveai obsesia
puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer