Esti epilog-sfărșit de anotimp,
Sosești la pragul nostru,cel prafuit de timp ,
Îmbraci in nostalgie al nostru trup de humă,
CA să iubim lumina creată de natură.

Ne-aduci,ofrande roșii,de pomi ce in lumină,
Par candele aprinse și flacări străvezii,
Primesc a tale daruri,impraștiind pe cale
Speranțe și adevăruri,și-n toate e-o chemare.

Nu vreau sa te vad trista,chiar daca ți-e menirea,
Ca uneori,s-așterni in lume ,amagirea
Aduci cu tine semne,simboluri,rugaciuni,
Natura ți se -nchină,iar tu ,redai minuni.

Tu ești mereu aceeași,dar viața mea e alta,
Căci ma gasești in pace,şi mă împac cu soarta,
Ce-mi pare ,uneori,povară nesfârșită,
Dar nu mă răzvrătesc,căci știu că ești menită,

De Însuși Creatorul,sa fii desavărșită.