punctul de plecare este momentul în care ziua este egală cu noaptea
sau dacă vreți, când lumina are aceeași putere cu întunericul
după care semnul egal dispare și alunecăm într-o extremă
și acea extremă crescătoare se dedă la extremisme
lăsând spaima să inunde viața,
încât nici nu bagi de seamă când îți ajunge la genunchi
apoi mai sus la brâu, la piept, la gât
și când tragi spaimă pe nas
te trezești, dar e prea târziu, spaima te inundă
te sufocă, îți ia aerul
după care aparenta normalitate
revine triumfătoare arătându-ne un alt punct de egalitate
sau punct de inflexiune
pentru că egalitatea nu poate rezista
e ca la particulele elementare
ce se dezintegrează
instantaneu, odată cu nașterea

PS: mult timp după ce voi muri
voi uita că eram prieteni și o să trec să te bântui. din plictiseală.
după ce vei muri și tu nici măcar amintirile nu vor mai ști cine am fost
dar cât trăiești, voi crește în tine așa cum și unghiile mele cresc moarte fiind
și lumina ta va purta lumina mea dincolo de întuneric
strecurându-mă printre zile fierbinți
și nopți insomniace.