tata urs, mama urs, bebe urs, privesc strachina pe-ascuns
și-ar încerca pe o gheară dacă mierea e ușoară

uriașul peşte-albastru a ieșit din lac măiastru
și-a-înghițit nemestecat lacul cel întunecat
și nu știe ce să facă prin poiana asfaltată

o floare udă pân-la piele își pleacă pletele înmiresmate
și iarba se ridică în picioare ca să-i ia roua din spinare

două raze cad pieziș. ele nu știu de unde vin și unde se duc
fiecare cu frunza ei se lasă răpită spălând petece de-întuneric
și când se-întâlnesc, se strâng ca marginile unei răni cusute

un detașament de fluturi s-a rătăcit în noapte-adâncă
fără să știe că lumina le va fi potecă și mormânt