să-mi sfărâm gleznele de stele devenea un fapt comun care nu merita consemnat mamă
croșetai placidă la gura sobei o pereche de ciorapi
pe care nu-i va încălța nimeni
ochii mei orfani făceau culcuș fulgerelor
surori de vreme ploioasă
priveai mirată mamă epavele de pe țărmuri uitate sau iertate de-un potop anonim
eu număram catarge și mareele din palmă

mi se părea straniu că n-am sângerat împreună pe-același gând niciodată

spate în spate
rulam găuri negre memorii uscate ce ne-atingeau diferit
Noul Testament încă nu-și desferecase coperțile
pluteam sincopat printre escroci și presupuși sfinți și nici o credință nu ne lega în aceeași tâmplă

deși îți umpleam buzunarele cu ancore sufletul tău rămânea pe afară

n-ai palpat mamă nici mările pe care le găzduiam în coapsă
nici plugurile care tăiau adânc lutul cuvântului
sunam vânturile până îmi sângerau buzele
nu mai conta prea mult că ne-au fost devastate speranțe
de ploi acide

n-am avut milă de numele plin de rădăcini putrede
pline de semințe mi-s văzduhurile combustii solare îmi leagă arterele
gravitația e atât de fragilă în tălpile mele
că aproape îmi sparge pocalul

risipită-ntre stele
tu croșetezi mai departe printre ochiuri alunec fără de urmă
și vorbele noastre crapă de gol