lumina pe intermitent
sistemul meu nervos periferic funcționează perfect

la intrarea în oraș pare liniște.

toamna a răpus mișcarea involuntară a oamenilor
merg pe străzi necunoscute pentru prima dată

și e atât de pustiu
e frig și e ceață ca-n poemele lui bacovia.

tu pe bancheta din spate încă zâmbești
suntem singurii care am rămas în zona asta
curățată de deratizatori.

nu simt nici furnicături în degete nici vreo amorțeală
doar un sentiment de eliberare.

apoi simt teama că nu vom putea supraviețui singuri.
orașul e plin de șobolani
îi vedem cum încearcă să se urce pe capota mașinii
pe geamuri

și știm
asta e imaginea lumii care a fost exterminată.
mii de animale abandonate în cuști.

semafoarele merg în gol
și la fel și noi după ce trecem de ele

ne izbim de un zid care apare brusc în fața noastră
și ne trezește la realitate.

cineva scrie în creierele noastre cu markere roșii
ceea ce trebuie să simțim mai departe.