deșertul ce ninge aproape
îmi mușcă din lebăda inimii
curb dar curat ajung din urmă
secunda ce-mi picură sânge
pe sălcii

căzut in rătăcirea ta
plâng piramida labirintului
ce-mi coase viața cu tihnă
și strig necuvântul
ca pe-o crimă de nuferi
cerșindu-mi vulcanii
aproape

să nu-mi strivești iar setea
ca pe-o rugă lăsată
pe viorile cremene
dintre mine si moarte,
închide-mă tăciune aprins
in deșertul ce ninge
cu flori de zăpadă
necuprins

să-mi fiu iarăși sete de tine
...pribeag prin minune