pleoapele cad leneș
e somnul de decembrie din care nu mă mai trezesc
tot ce era mai frumos a încremenit

luminițele
bradul
cadourile împachetate în hărtie roșie ca sângele
copiii
oamenii

doar steaua din brad clipește ca un orologiu al vreunei gări pierdute
într-o miriște

crăciunul e o fabrică imensă în care oameni ca noi dorm liniștiti
în fabrică ne-am ascuns toate visele și temerile

când ne vom trezi va fi deja zăpadă/ vom pleca din gară pe jos
către casă / steaua din brad se va stinge

însuși bradul se va preface în fum

tot ce va rămâne e respiratia noastră caldă
mergând prin oraș, uitându-ne la vitrinele strălucitoare

și vom spune / a fost crăciunul/.