Învăț câte puțin din fiecare lucru,
să-mi întind aripile până la cer
și nu știu alte mijloace
de a cuprinde universul căzut.

Punțile peste apele vijelioase se rup,
în noi sălășuiește credința,
totul se schimbă repede,
dar nimeni nu vede
și așteaptă.

Lumea se deschide și pe întuneric
la ferestre au murit florile,
tu lasă-mi măcar speranța
că nimic nu se va pierde
și vom păși mai departe.