să fii în lumea aceea în care lumea curge pe străzi
ca lava pe străzile Pompeiului
în lumea aceea în care cenușa crește în interiorul corpului
peste mirobolante fresce ale sufletului

să fii prins în chihlimbarul timpului atroce
și să nu-i vezi strălucirea frumusețea
și torentele cristice de căldură
să nu-i vezi cele șapte brațe cu care dăruiește
ochii albaștri care simt suferința întregii lumi
și o decantează o sfărâmă ignorând textualismul decadent
și postcreștinismul dement al lumii

Acum O văd/ are genele Mariei
Ea nu știe
Ea dăruiește crezând că așa este firesc.

deși voi rămâne veșnic în purgatoriu
O văd
și asta este o mântuire în miniatură