astăzi am să-ți vorbesc simplu
ca unul care are o poftă nebună
să-și sfâșie sternul cu mâinile goale
crezând că sufletul se află în inimă
să-și scoată inima și s-o mănânce de vie
așa cum ea l-a mâncat de viu
e atâta tristețe în mine
că umbra își ia poziția cuvenită și moare atât de adânc
încât dacă ar veni pe pământ pentru a doua oară cristos
și ar spune lazăre vino afară
așa moartă cum e umbra mea i-ar răspunde
dă-mi un motiv

cel mai mult doare
că nu te-am ținut niciodată în brațe în așa fel încât
să aud pocnind orice os cât de mic
hainele noastre n-au stat niciodată împreună pe jos
niciodată nu ne-am dat cap în cap
încercând să desfundăm o chiuvetă
nu te-am murdărit tandru cu pastă de dinți
nici tu pe mine cu spumă de ras
nu ți-am adus niciodată cafeaua la pat dimineața
niciodată nu m-ai așteptat goală când vin de la muncă

ca să fim sinceri
tot ce-am avut au fost planuri voci și cuvinte
apoi filmul s-a rupt ca o peliculă veche într-un proiector
ești un om rău
mătrăguno
ne-am luat fiecare cornițe de miel
întrebându-ne ca ioan es. pop
dacă nu merităm mai mult decât să fim folosiți
pentru o singură masă o singură noapte totuna
ne vedem de viețile de viețile noastre gândindu-ne cu invidie
la viețile altora
poate mâine va fi mai bine
poate mâine vom avea dreptul la oameni mai buni
dar mâinele se transformă în mâini care sfâșie țeasta
crezând că sufletul se află acolo

și ne mănâncă de vii


*titlul original: pe cornițele mele de miel (ioan es. pop)