Stau demult pe buza prăpastiei,
păstrez echilibrul care mă menține drept,
orice clătinare e un risc
care nu mă învinge.

Mai departe
merg pe drumul marelui canion
și nu mă abat
de la ținta ocolită de condori.

Cu un coif colorat
mă acoper de stridențe.

Sentimentele mă împacă cu lumea
ce convențional dispare,
niciodată nu mi se deschid porți,
da nici nu mi se închid