Printre arbori înfloriți
Într-un crîng de păpădie,
Se aude neîncetat
Glas duios de ciocarlie.

Soarele zîmbește strîmb,
Vîntul șuieră în grădină,
Printre zecile de flori
E prințesa mea sulfină.

Și nu vreau să o rup din glie,
Să o păstrez pe o măsuță,
Ci mai bine în rostul ei
Cu alte surori sulfină.

De o fi soare,de o fi nori
Ea zambește aurie,
Veselă și înzorzonată
Ca o fată pe cîmpie.

Iar cînd luna lin răsare
Pelerină de lumină,
Voi simți prin geam răcoare
De la tufa de sulfină.