și să tot căzi, să vezi că nu ai de ce să te agăți
și disperarea să muște din tine
mâna care nu spune o poveste nu capătă punct de sprijin
și tot cazi în viață, văzând zilele stivuite una sub alta
și te întrebi uimit, în care am fost oare?
sau numai am crezut că sunt
farmecul oglinzii e că reflectă. dacă are ce
dar oglinda nu se poate reflecta în apele ei.
pentru că nu știe că e oglindă
așa cum nici eu nu știu că sunt cine sunt
peretele neted al vieții mă ignoră cu luciul său argintiu
cad dintr-o zi în alta. fără valuri
și fără să-mi amintesc
dacă te uiți într-o oglindă
și vezi o umbră traversând grăbită
să nu mă strigi
pentru că eu…
sunt în cădere liberă