agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-05-10 | |
și ți-aș fi scris poate mai devreme de-aș fi avut
locul acela minuscul într-o pagină mâncată și tihna pescărușilor opriți din spaimă să nu o ia razna altfel singurătatea este la ea acasă o găsesc adesea printre lucrurile mele ÎN lucrurile mele care de o vreme îmi par mai decolorate cumva de la sperietură de la o lipsă de la prezența mea pasageră ca și cum aș fi în trecere spre altceva nu aș putea spune nici măcar cu aproximație care este destinația următoare... de cele mai multe ori resimt o prăpastie cu niciun chip nu-mi amintesc când am închis ultima oară ușile să fi păstrat cale de întoarcere?! și totuși îmi place jocul de-a oamenii mari al vecinilor aranjarea lipsei de sens în forma gardului viu pe unde se strecoară veverițele alte gesturi... unii trec își acoperă simțurile cu straturi teribile de pasiflora materia primă a îngerilor pentru amortizarea zgomotului dureros al căderii ți-aș mai spune și despre felul în care ies în tandem aparte cu movul șalului jumătate-cașmir-jumătate-viscoză la o masă... zdruncinându-mi constant uitătura și mersul ca pe bombă cu ceas duminicile conservă mai mult ca oricând senzația de luni toate drumurile acelea fatale în căutarea idealului omul pașnic împăcat cu toate ale sale învăț să fiu în doze homeopate fără sete de glorii fără prea multe dezastre încropindu-mi aproape estetic strictul necesar.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate