ziduri în pustiu tac până te iau frigurile
ghemuiești sufletul între coaste îl mototolești de parcă ai vrea să dai coș și nu nimerești din prima săritură spre nicăieri
ziduri groase în ele strâng ermetic dureri
lipește urechea ascultă sute de vieți neplânse închise în întunericul sărăciei
tot un fel de temniță
tot un fel de zidire-de-ană
tot un fel de vid
pereți între care nu simți niciun gust
nu ai ce sorbi poate doar să te hrănești cu licheni ori să sacrifici insecte
nici salivă să înghiți gălușca asta de viață gogonată
ziduri inscripționate cu unghiile până la sânge până ce pielea se imprimă în cărămidă mortar de înțepenire a iluziei scăpate din nopți nedormite neliniști săpând tuneluri de evadare
ziduri cu frici înghesuite una în cealaltă luptând pentru o gură de aer neputincioase
ziduri negre pe aici nu a trecut niciodată iubirea nici măcar să-și facă nevoile
ziduri disperate de pumnii primiți și înjurăturile stridente jucate în perinițe ale decadenței
ziduri
ziduri
ziduri
peste tot
ziiiiiiduuuuuri
pervertite
peste libertatea lipsită de materie a celor cu văz nevăzând
care cunosc bine povestea prostituării stomacului gol
și nu dezleagă sensul unui zâmbet
departe de haina caldă a îmbrățișării
ziduri cu miros de moarte apatică viscerele unui timp mușcat din toate părțile și leșul abandonat pe pragul muritorului
cineva le va descoperi și va decide că aici în arheologia locului de mult au existat urme de viață
trai înscenat în spatele cărămizilor
mizerabil