În rama ta, sufletul se strângea, deseori, cu durere,
se lecuia de boala cuvântului:
cu-atât mai larg devenea, cu cât de cuvânt se elibera.

Totul cădea asemenea ploii de vară.
Pe urmă, soarele usca urmele căderii.

În final, se năștea un alt orizont: subtil, ca o figură de stil.