Privirea-ți e de sticlă și vorba ți-i amară,
Cuvinte reci pe buze îți mor tot adăugând,
Fărâmă cu fărâmă din aspra ta ocară
Cu ele orice suflet în taină distrugând.

Ți-aș rescrie versete tot explicând trăirea
Pe care eu o simt când vorb-a contenit,
Dar cărțile din care eu îmi culeg simțirea,
Îmi par acum prea fade, cu scrisul insipid.

Te-aș învăța eu vorbe mai dulci poate ca mierea
Ce știu că omul simplu le-ascultă stingherit,
Dar nu există-n lume pagini ce au puterea
Să îți hrănească suflul în ură rătăcit.

Păcat că din a vieții operă literară
Ai memorat fragmente, tu pisma studiind,
Uitând să ștergi de praf citatul ce-l redară
De mii de ani poeții, iubirea descriind.