când te naști cazi în viață cu o bufnitură, și de spaimă țipi
apoi viața te ia în brațe, te ajută să faci primul pas
și-ți dă drumul singur. o imensitatea ce trebuie străbătută
până la toboganul finalului necunoscut

dar nu tuturor ne este dat drumul drept, pavat de înaintași
iubirea-i muntele ce trebuie urcat, drum de lumină
și de praf de stele. nu e potecă să-ți arate
și nu e drum bătătorit, e noul care trebuie descoperit

scară la cer sau scară străbătând infernuri
trepte pornind din inimi sângerânde
culori și-arome, adieri șoptite
reverberări, tăceri, căderi sau zbor… coloane infinite