Timpul este același doar oamenii se rup din el,
încercarea mea este, să nu mă desprind prea repede,
fiecare își caută și trăiește timpul său.

Am privit viața din multe unghiuri,
aproape le tulbur cu punctele de înteres,
dar mă întorc întotdeauna la copilărie
și parcă totul crește prin trup odată cu el,
zilele se adaugă și strigă prin cuvinte
dar cine să le audă?

Am să rămân alături de nevinovați
tot ce a fost drept nu mai este
până și nimicul are niște rămășițe
în care te rătăcești ușor.

Meditez la o lume străină și o vreau
dar nu se lasă întoarsă de pe calea ei
și tăcerea îmi sapă fântâni în gânduri.
Liniștea mă apasă pe nervi
e ca o pasăre care prevestește ceva
dar îmi chem caii somnului și fug
las în urmă copacii plini de stele și cățelul pământului
să latre la o lună de dovleac galben.