după sfântă Marie vara trece grăbită
o fugă lipsită de logică,
în stradă hazardul risipit adună sub clopotul încins
silabe pe care le urcă la puterea a doua,
instantanee în alb și negru devin virile scăpate
din chingile fricii,
totul este posibil chiar și adevărul să treacă
în umbra cuvintelor,
cu negațiile paralitice nu se pot deschide ferestre
se pot însă crea fante în arterele obosite
să cobori tărâș pereții bisericii rănite,
călugării au cheile la brâu și câte în cer atâtea pe pământ le țin închise,
filmată biserica este pângărită
ca o mireasă violată în noaptea nunții
însă nu plânge țipă cu toate icoanele neatinse
din care privesc îngerii ca niște prunci neînțărcați ce pot acuza subconștientul
vândut pe arginți la tarabă,
straiele liturgice se destramă prinse de păianjen,
mirele își învață de timpuriu rolul de soț infidel,
mireasa își ascunde iubirile de palmares,
emoțiile încălzesc slujba se ridică voalul inimilor împietrite
aerul pătrunde prin glasvandul deschis cuprins de osatura luminii artificiale
proiecții abstracte intră supravegheate de poeții plictisiți
să privească gunoierii cum scot aur din tomberoane.