de jos pare înaltă, e o minune că mai există
garsoniera de la ultimul etaj, cuib de barză
acum aproape 50 de ani un copil curios
privea lumea dintr-un balcon mai înalt ca el
mulți au căsuțe din povești în grădini serafice
cu plaiuri, cu izvoare, codri infiniți
eu am garsoniera asta, în care locuiesc alți oameni
pe stradă Emil Bodnăraș lângă piața Moghioroș
sectorul 8 din București
pulsurile toamnei, obosite, electrocardiograme
noaptea visez neîntrerupt privirea și luminile orașului
mirosul de palier, aud lifturile ce urcă și coboară
doamna Georgescu, Roger de la parter
camioanele de armată parcate în față
Nufărul, magazinul de cafea, tutungeria, toate aromele
niciodată în altă parte, ciudat
e locuit dar nu e nimeni la ferestre
oare sunt tineri, sunt bătrâni, au copii ?
aș vrea să întru în bloc, să le bat la ușă, să-i întreb
voi știți că aici a existat un mare explorator ?
un copil de 7 ani
m-ar privi încurcați, amuzați, curioși
apoi s-ar lasă o liniște penibilă fără ieșire
pereții prieteni statornici m-ar recunoaște mirați
poate ferestrele, apa, stelele
astăzi sunt alți învingători, alte statui
am construit comunismul, am construit capitalismul
dar garsoniera de 36 de metri pătrați nu face politică
a rămas mută, un far statornic, o bornă rece
stau în super-mega mallul de vis-a-vis
ochii umezi de copil tânjesc după alte vremuri
după jurăminte, promisiuni și pariuri
când totul era doar o foaie albă
nescrisă