Întrebarea lui Hamlet nu rezonează cu craniul.
Drumul cuvântului nu este carnea unor umori silnice.
Degeaba este, doar, constatarea lucidă.
Degeaba este mantia de neviață a vieții,
locul în care fierbe dezordinea fiarei supreme.
Nu poate fi vorba de dihotomie în calcar.
Degeaba este o explicație a dorinței
acestor lumini, ciudate prin înțelesul lor,
de a elimina noaptea și somnul,
deopotrivă cu torentul din scurgerea
apelor de duș, cu toate scamele de piele
care cad din truda luminii în noi.