agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-09-20 | |
am ajuns la un moment în viață
când privesc înapoi printre peroane murdare și scaune de lemn tare, uscate, geamuri ce nu se mai închid și băltoace cu chiștoace de țigări strivite în grabă și inima mea este acolo, privind în gol, spre transpirația cu miros de cremă de soare spre ceva ce rupe și distruge (ca o bolnavă visare) doi pași către dreapta și doi înapoi ajungi tot la stânca ce desparte valul de'adâncuri cum despart buzele respirația ta de un trup nu există moarte, îți spun, acum când soarele e demult înecat și cerul tăcut, mohorât nu există viață, îmi spui, printre șuvițe înfrigurate de vânt totul este o scenă, ea spune, el tace și-ascultă, apoi el spune și ea se rupe de întreaga privire cu un zvâcnet sub umbra unui copac cu scoarță bătrână (sub nori) scheletul de metal al unei bănci, câteva flori risipite lângă câteva flori încă strânse'mpreună, ca o aripă pe jumătate jumulită, pe jumătate întinsă apoi se întoarce și strigă "cine ești tu? ...cine te crezi..." și de aici vântul pare că strigă crengi fremătând într-un foc fără fum ce desface lent, mocnit corabia fără catarg, fără (de) țintă de ce, zice el, ea, de ce am iubit cu atâta'ncordare clipa asta șopârlă ce se'ascunde sub piatră, de ce am crezut cu atâta copilărie într-un fir de nisip și m-am prins cu tendoane de frânghii de orice crâmpei de lemn putrezit am avut atâta putere de-a iubi ca un copil egoist părăsit ce leagă toate lucrurile'n sine cu dorința de-a nu le mai lăsa să'l respire și am lăsat marea să'mi spele picioarele, dar mâinile, mâinile tot pline de sare oare nu suntem fiecare acel tânăr timid ce așteaptă să-i citești dorințele printre cute de piele pe frunte în timp ce în buzunar strânge o floare măruntă am ajuns să cred într-un dans de umbre fără de sfori la capătul acesta de unde totul doare și nu se întoarce și se deșiră în fum de țigară într-o gară mică pe un peron plin de străini și trenuri ce vin și ce pleacă fără s'atingă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate