agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-09-24 | |
Moto: ”și paharul Tău este adăpându-mă” (Ps. 22,6)
E o arșiță-n tine, un leșin o moale oboseală care te îndeamnă să te culci în iarbă după ce ai cosit. E ca o dorință rece pe dinăuntru. Un gol în mijlocul pieptului pe care îl vrei umplut nu cu carnea ta ci cu a ei. E ca niște brațe care te-ar înlănțui dar nu le permite distanța. Setea e ca o umbră pe care o vezi departe și tu ești încă în plin soare arzând pe nisip, ca visul unei fântâni în inima deșertului când doare înăuntru. E durerea sângelui când nu mai are iarbă prin care să alunece e ca o stea fără lumină, orbecăind. Setea e foamea de aer a înăbușitului e focul din mijlocul iernii, un pinguin împingându-se cu burta pe zăpadă. E peștele lung care înoată printre vareci. Curtea mirosea a iarbă zdrobită în munți se auzea durduind. Ce sete mi-a fost! striga cosașul în ploaie, fără o coastă. O, da, setea e o catedrală gotică când inima-i răpusă, e o liturghie bizantină când afară e război. Setea e să te porți cu fața deschisă în lume când frica și ura pândește la următorul colț. E iubirea care dacă știi că nu vine, vei muri. Setea e atunci când strigi peste prăpăstii, ecoul care vine-napoi de nicăieri. E mireasma furtunii în luna lui cuptor, e un greiere care așteaptă seara în vara încinsă. De universul stă înclinat înspre tine, ți-e sete, De soarta potrivinică se va ridica hidoasă la orizont zgomotind, tot da. Refugiul găsit după ce-ai alergat prea mult înspre-rotind. Între apele de sus și cele de jos ne-am trezit noi doi, bea-mă mai repede, îmi striga. undeva la mijloc, un fel de insulă pierdută axis mundi când apele roiesc împrejur. Planeta setei abia a fost inventată așteaptă noii și mirații ei doi exploratori. În ochii ei, ca-n nori ca-ntr-o peșteră ascunsă. Setea din piept e giuvaer închis într-un turn e doar a ta și face lumină. Setea e subțire ca foița lichidă pe prund nu e groasă ca mierea, nu stă, ci este curgând. Nu poți s-o uiți, că e parte din tine nu poți s-o fugi, că e lipită de gând. Setea e un înger visând.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate