liniștea ta nu se mai întoarce acasă
ca orice femeie matură care-și cunoaște rostul

îti potrivești masca purtată tot anul cu umilința
celei care își învelește singură tremurul cărnii
rănile îți scâncesc precum un copil flămând

ți-ai îngropat singură morții după ce i-ai plâns
cu masca după nodul din gât
ca-ntr-o sală goală de spectacole unde
umbra se sprijină de tine și uită să i se facă milă

cu gândurile oscilând nestatornic aștepți să vina cineva
să te lege iar pe tine de tine