toamna-i mohorâtă cu neagră năframă
luceafărul plânge cu lacrimi de crai
actorii pleacă rând pe rând în rai
zilele însumează dramă după dramă.

scenele sunt goale cu cortina trasă
măștile ascund chipuri împietrite
sunt triști Carpații cu crestele cernite
codrii și-au pierdut coroana deasă.

timpul e anormal absurd imperfect
stupoarea a pus stăpânire pe lume
sfinții doar pot să ne mai îndrume
să concepem speranțe în zilnic proiect.

în biserica inimii suspină plânge o orgă
entuziasmul zilei sfârșește la morgă.