în arborele vieții sunt o frunză
și mor treptat cu galbene nervuri
în jurul meu păianjeni își țes pânză
dar eu încă visez romantici trubaduri.

am făcut deja cu lutul legământ
să îmi țină de cald în somnul de veci
să stea pe trupul meu ca un veșmânt
să nu simt asprimea iernilor prea reci.

de-o vreme tot mai des mă gândesc la moarte
dar lumii am să-i las slovele mândre
literele optimiste pe o filă de carte
care au răzbit prin deșerturi și tundre.

iarna mă transfigurează în om de zăpadă
îngeri în jurul meu zburdă fără tăgadă.