I.
ori te spânzuri/ ori te-neci/ ori la colectiv te treci poemul începe scrâșnind din dinți în crivățul din bărăgan stăm la givan în cuină la doda ruja pe masă arde o lumânare sfioasă lumina ei proiectează pe peretele căminului cultural umbre marca mosfilm în noi se aud lacrimile căzând a murit eroul basmelor noastre nimeni nu știe cum îl cheamă al cui este dar noi îl priveghem fiindcă seamănă cu toți morții noștri fugiți în munți la partizani trece prin odaie un cal măiastru/ cu copite de alabastru e semn că trebuie să-i descântăm

II.
găina neagră am tăiat/ 99 de cruci am înălțat/ pe cale/ pe cărare/ să fie de luminare/ să fie de iertare/ celui așteptat în cer un cer fără de d-zeu care declarat dușman al poporului a fost deportat în bărăgan în locul lui gol din icoane uica iosâm a pictat chipul eroului necunoscut frumos mai e doamne ca o șteblă de busuioc au șoptit cei adunați la priveghi și toți ne-am rugat ca mâine poimâine la ultima coasă să ne trezim cu el la masă împreună cu toți morții noștri dragi un lung pomelnic ce umple biserica la sărbători

III.
într-un colț 2 babe descântă de vremuri bolnave de moroi/ de strigoi/ cu 6 picere dinapoi/ de 6 împiedicat/ de 6 deochiat atunci găina neagră a strigat numele mortului pe limba necuvântătoarelor imediat pământul s-a surpat/ cerul s-a clătinat și antihristu’ s-a arătat într-un gaz 69 cu copita despicată/ cu suflarea-nveninată a strigat actele la control mama voastră de sabotori eu am ridicat sfios din umeri și i-am arătat buzunarele cusute de la haina de mort dom’ majur banditu’ are pe piept o fotografie dar chipul e atât de șters de soare de ploi că tare mă tem că e un strigoi