atunci brazii noștri au început să sosească gata împodobiți
desprinși de undeva... dintr-un depozit al lucrurilor ambalate
după rețeta sigură a-nstrăinării
poate din balastul acela (cât de poet să fii să crezi?!)
reciclabil... în ziua în care

ne vom afla

brațele
de mult prevăzute să găzduiască
înțepături zăpezi țipetele neconsolate ale pădurii
această odisee terestră a împodobirii rezonând dincolo

și ochii
predestinați să orbească doar pentru a se face
clarvăzători în preajma spectacolului

... pieptul
câmpul de glorie al iubirii


cu simțurile atrofiate

ieșite de sub incidența gerului... a ninsorii

contemplăm

lipsa miracolului ne face și mai penibili


destul iarna asta uitată
cu veverițe deprimate și cerbi greșit desenați
din memorie


nicio instalație electrică
nu e-n stare să facă
lumină.