Trăim ca niște copaci vii,
sub o ploaie de rele pandemii,
care nasc la rândul lor copii.

Pandemie boală grea,
cu substraturi inferioare sub coaja ta,
ataci imunitatea trupului și a minții omenești,
tocându-le ca o mieliță rea,
când indolența, răutatea, lăcomia
ca multe alte rele sunt la cote înalte,
iar tu omule putincios nu vrei să te indrepți,
deși se poate.

Pandemia uitaților fără pic de umanitate,
dezinteresați de tot și de toate
se întrece în carate cu
pandemia tinerilor apatici,
din frâie scăpați în defavoarea Nației,
castrată mai sus de coate,
sau pandemia urii și ale invidiei
cu multe păcate și frați,
batjocorind tot ce alții cu spirit frumos
adună pentru eternitate,
zbătându-se peste poate.

O, câte pandemii împing lumea de la spate!
Dar, despre pandemia prostiei fără infinitate,
a cărei aripi cresc utopic peste noapte,
tocând fără milă orice imunitate morală,
ce mai spui frate?
Dulcegăriile sunt tentante!
doar spada lui Arthur ar ști să facă dreptate.

Doar când Pandemia iubirii, a prieteniei,
și a tuturor cele bune vor domina lumea
și raiul spiritului omenesc frumosul își va etala,
de relele pandemiilor vom scăpa
și omenirea își va uita durerile
și încruntarea.
Să nutrim speranțe!


03-02-2021