Se iau cuvintele proaspete și se vorbesc
Până când rămân lustruite, egale
Și nimeni nu-și mai amintește
Ce formă aveau și ce sens.
Când se vor sfârși toate cuvintele vii
Se va sta la pândă să nu se nască vreunul
Și dacă totuși un nou cuvânt va apare
Va fi repetat pâna când
Nimeni nu și-l va mai aminti.
Apoi
Vor fi chemați savanți
Specializați în descoperirea înțelesurilor pierdute
Și câte un bătrân va fi adus în laboratoare
Și întrebat de-și mai aduce aminte
Sensul vreunui cuvânt.
Și răgușit și nesigur el va bolborosi
„Bunicul meu, cine știe, poate…”

Cât mai e timp ascundeți cuvintele vii,
Cuvintele rămase încă în viață salvați-le,
Voi, cei siliți să ascultați,
Voi, ce de secole sunteți
Cumintele public al crimei…