La un pas de adormire
regăsesc rugăciunea
în sunetele nopţii,
în tăcerea corpului,
în viguroasa iubire de lumină
prin care,
mă petrece viaţa
cu un salut simplu
de pasăre agitând verbele
printre aripi,
reînvăţându-mă iar şi iar,
cum să mă rog tăcerii
să-mi lase cuvântul

în fapt,

să-mi împuternicească
bucuria de a mă ruga
mai mult şi mai mult

până când,

obosită de moarte,
să pot primi viaţa
de la El,

resculptându-mi numele
pe piatra unui cuvânt pe care
îl cunosc
şi nu-l cunosc,

om fiind

Anne Marie Bejliu, aprilie 2021