viața ne-a așezat
pe fiecare la locul său
într-un munte
într-un deșert
într-o inimă
de la o vreme încoace
mă mulțumesc cu puțin
o firmitură
de la masa săracilor
o părere de rău
de la ospățul celor bogați
un pahar cu vin
din mâinile zeilor
curând va fi ziuă
voi uita că exiști
că te-am crezut
că ne-am amăgit amândoi
jurând să întinerim
într-o noapte
cât alții îmbătrânesc
într-un secol
speră și fugi îți șopteam
în timp ce priveai
printre gene
întunericul de catifea
și siliciu
e ora la care lumea
încă pare frumoasă