Tot mai abstracte
chei fără formă,
aparente trupuri contorsionate
ale propriului timp
ne învelesc stările
căutărilor
propriei vieți

Alergăm spre știut
care
printr-o spirală mereu vie
în mișcare
ne păcălește simțurile cele mai adânci
ne răsucește trupurile
apoi
pe tăcute ne leagă dezleagă
aruncându-ne lesturi în gurile neștiutului
prea știut

Ne putrezesc semințele întru viață
și totuși noi,
oamenii,
nu răsărim prin flori

Suntem culori astringente
nicicând tangențe ale existenței reale,
acea realitate pe care nici noi nu o vedem,
pe care o simțim
ca pe o furtună în devenire

Devenirea noastră?
- simplă reacție dintr-o alchimie
căreia,
oricât am amesteca în mojar
nu-i mai putem rafina ”compoziția”,
sensul profund
pentru regăsire

Rătăciți prin filozofii complicate
ne ștergem adeseori ochii
cu propriile așchii ale crucilor pe care
le credem unice
în fapt,
așchii din așchii din așchiile
Marii Cruci

Anne Marie Bejliu, 8 mai 2021