oricâtă ploaie ar veni peste dezghețul lor
ei au înscrisă frunza în inele
și mugurii așteaptă în surdină învierea
ploile nu fac altceva decât să rupă tăcerea
scriind în muguri cerul verii însorite
și nostalgia ce cuprinde iarba
vara scrie cu picioare de gâză istorii
și verdele dospește a plecare
rememorând zile senine
poate că toamna
schimbând vopselele la troc
va lua toate sentințele îngălbenite
înghețul se strecoară în viața lor
ca un tremur, ca o răceală banală, ca o rătăcire
și totul se topește în pustiul alb al morții
copacii nu mor primăvara
și nu pentru că nu ar putea s-o facă
ci pentru că ne-ar duce toate visele-n-pământ