Uite copile!
au înflorit salcâmii și cumpăna cea veche se aude de la drum,
uite cum zburdă mieii, iar glasul blând al mamei ne cheamă și acum!
să mai jucăm ascunsa la noi în bătătură
și-n pomii plini de fructe să facem iar popas,
să adunăm în palme tributul din natură ,
cu ochi de bucurie și strălucire-n glas.
Nu e nimic în lume ca în copilărie ,
atâta frumusețe la fiecare pas,
dar timpul nu așteaptă,ci se conjugă-n fapte
purtându-ne din ieri spre ziua cea de azi.
Cu anul trece viața ,nu mai suntem copii,
cu grijile prin lume ne ducem traiul trist,
purtăm în suflet dorul de casă și părinți,
dar glasul lor nu vine,căci e acum la sfinți.
tăcerea e o slovă ce-mi stăruie în gând,
Cu suflet de copil rostesc primul cuvânt,
văd brațele blajine ce mă cuprind cu dor ,
adorm privind la stele în vechiul meu pridvor.