1.
“escavări profesioniste”

dimineața un hîrb de ford înmatriculat în bulgaria
străbate orașul de la un capăt la altul
ca un șobolan gonit din ascunzătoare
litere galbene curg din caroserie
escavări profesioniste
furaje de adîncime și alte lucrări
pe lunetă un număr de telefon la care poți apela cu încredere
peste oraș o halenă insuportabilă
de porcărie și borhot
la porțile unei fabrici de zahăr
protestează cultivatorii de sfeclă
nu și-au primit subvenția de cîteva luni
într-o hală de neopren
godaci fără coadă modificați genetic
așteaptă năuci primul transport spre piața europeană
cum așteaptă elevii de clasa-ntîi
prima lor zi de școală
chirciți în autobuze acordeon
oamenii fug de oameni
ca de iernile radioactive din pripyat

2.
mădularele nopții

întunericul pătrunde lumina timid
ca un puber aflat pentru prima oară la curve
oamenii se ascund în apartamente-sicrie cu capac despicat
pe jumătate
cît să-i vezi la balcon cum fumează
la 1 mai pe terasă e încă viață
mădularul lui blecher s-a înhăitat cu mădularul lui c.a. rosetti
al lui cezar petrescu și-al lui sergiu celibidache
cîntă în gura mare șlagăre franțuzești deocheate
auzite prin sanatorii
se pișă în cercuri și linii frînte pe toate străzile și clădirile
care le poartă cu grație numele
doar blecher se-abține
el n-are nimic
nici măcar o străduță o sală de conferințe un bust abstract
se gîndește probabil de ce doar cînd nu mai ești
tot ce ai spus ce ai scris capătă altă greutate alt sens
moartea ca și franceza o e limbă străină
pe care o stăpînești la perfecție doar atunci
cînd începi să gîndești în ea

3.
rupestre

copii strînși cu arcanul din școli și licee
se prind într-o horă tălîmbă
în jurul unui stejar năpîrlit
discursuri în care nu mai crede nimeni despre
cît de importantă a fost unirea ținuturilor
pe malul moldovei un gard de beton
acolo cineva a încropit un mormînt
alma 1990-2014 și o cruce neagră
alături un tînăr care-și spune poetul străzii
a scris caligrafic
cel mai frumos ținut e ținutul de mînă
orașul mustește de viață ca pămîntul de apă după
o ploaie violentă de vară
simpozioane despre semințe hibrid
agape frățești creștinii se roagă
pentru unitatea bisericii biserica se roagă
pentru unitatea consilierilor primăriei care-i aprobă
lista de investiții consilierii se roagă pentru adjudecarea de licitații
camioanele de salubrizare brăzdează orașul
ca atunci cînd te bărbierești și te tai din greșeală
sunt pline cu zăpadă murdară o fetiță întreabă
mami unde se duce zăpada cînd moare
mami răspunde puțin încurcată
zăpada nu moare
e doar un copil ce se joacă de-a v-ați ascunselea

4.
incidentul bacovia

din cînd în cînd un profesor
se clatină în timpul orei
elevii rîd își dau coate că-i beat
moare subit și vestea sufocă orașul
ca norul de iperită
profesorii pensionari dau cu amărăciune din cap
tremură carnea pe ei cum tremură flacăra
unui băț de chibrit
ce om corect era zice unul
nici nu ieșise la pensie zice altul
frigul se-așază peste mulțimea înfofolită – ferpar
pe ultima pagină a unui cotidian de provincie
un bărbat între două vîrste între două lumi
își numără mărunțișul țigările zilele
se ceartă nehotărît:
pe vremuri te visai noul bacovia acum nu ești decît
o cauză pierdută sper că ești happy
se uită în jur speriat atît i-ar mai trebui
să-l vadă lumea cum vorbește singur
își dă ușor cu pumnul peste bărbie-capul sus
nicio cauză nu-i pierdută dacă există un singur nebun
care să creadă în ea

5.
boulangerie

soarele se-ntinde peste oraș
ca untul pe o felie de pîine
într-o biserică aproape plină fratele capucin
încheie predica și-ndeamnă credincioșii
să mediteze-n tăcere la învățăturile Domnului
peste mulțimea smerită se lasă liniștea
cum se lasă zăpada mieilor
peste mugurii timpurii

atunci poți auzi
mațe creștine cum ghiorăie
cei care-au sărit peste micul dejun
pleacă rușinați capul
cei care-au mîncat dimineață se abțin să nu rîdă
e și păcat
niciodată nu știi în cel fel
alege domnul să îți vorbească

undeva în sărăcia lui
un culegător de chiștoace se crede bogat
împarte tot ce-a cules în două grămezi
chiștoace de lux unde pune țigări
abia începute și aruncate în grabă ori țigări
fumate pe jumătate
și chiștoace obișnuite din care abia poți trage două trei fumuri
întunericul se-ntinde peste oraș
ca aluatul nedospit pe o matriță de prescuri

6.
nostalgia

bătrîni cu instinctul de proprietate prea dezvoltat
pun stăpînire pe trecerea de pietoni
traversează agale de parcă ar degusta vinuri nobile
suvarii înjură de mama focului
în shaormerii plitele sfîrîie
tinerii orașului cred că ești ce mănînci
deci dacă mănînci ceva bun
ești un om bun by default

pe malul moldovei
un scriitor local și nostalgic
se umflă în pene că-i aparține
licența poetică:
dacă pe vremea altora cei ce conduceau birje
se numeau birjari
pe vremea noastră cei ce conduc suv-uri
se numesc suvari

7.
niciun scriitor nu-i bine primit în țara lui

pe nesimțite oamenii se transformă
în instituții fundamentale de stat
stat în genunchi stat în cap ori în limbă
după o sinecură
scriitorul local și nostalgic se urcă pe blocul albastru
și strigă:
fericiți cei săraci cu duhul care au rude pe la partid
că a lor este administrația publică
fericiți cei ce plîng după funcții căci ei vor fi
mîngîiați(în cele din urmă)
fericiți jurnaliștii blînzi cu oamenii primăriei căci ei
vor moșteni contracte publicitare
fericiți cei milostivi în campanii electorale
căci ei vor găsi milă la licitații
fericiți oamenii de afaceri care flămînzesc și însetoșează
după ce au sponsorizat simpozioane și recepții
căci ei se vor sătura din bugetul local
fericiți consilierii împăciuitori care aprobă
proiecte de lege fără să-ntrebe nimic
pentru că ei se vor chema
cetățeni de onoare

8.
cîntec de lebădă

în gara pustie o plasmă fără sonor
ca o femeie ce doarme cu gura întredeschisă
pe dale ciobite de gresie siluete aspre
așteaptă siluete mai blînde
cîte-un tren scîncește nerăbdător
pare un copil dus la dentist pentru prima oară
undeva șuieratul prelung al unei fabrici de țevi
ca un cîntec de cucuvea toți se întreabă
la casa cui a cîntat

prin frigul uscat
aburul respirației se ridică timid ca o domnișoară
invitată la dans
urme de oameni peste urme de cai de povară
la centrul de plasament e încă noapte
cîte-un orfan adormit lovește involuntar
pătuțul de fier cu picioarele
ca o lebădă prinsă-ntr-o capcană de gheață