Și? ... Mai lăsați-mă, belele sociale,
ce vreți de patruzeci de ani să arătați?
Că sunt nebun, că am o rea purtare,
că mi-a ieșit în analize în drumul de la Noe,
manifestări și trăsături de paranoe?

Conștient făcuta-ți schisma socială,
cu barda-n două lumea-ți despicat!
Nu vă sfiiți și nu dați socoteală,
iar rânjetul de ființă norocoasă,
când ne loviți se vede ca o coasă.

Artizani șireți ai vieții fără gust,
orbeți seduși nu v-a spus nimeni?
Vedeți că ați uitat în oala de la dust
mulțimi năuce, bezmetici ce-au pierdut
rațiunea, săracia lor de la-nceput.

Raiul și Iadul se-mpletesc azi pe Pământ,
numai orbii nu văd ciudata înfășurare,
mulți fericiți și cei cu sufletul înfrânt.
Mimând firescul vieții aleșii iau avânt
și ogoiesc pribegii în drumul spre mormânt.

Nu v-ați gândit că munca de-ndreptare,
ce-o duceți bucuroși cu-nflăcărare,
seamănă mult cu tragica încercare
a hitleriștilor ce-n lagăre de concentrare,
cerneau sămânța vieții făcând purificare?

Și? ... Mai lăsați-mă, belele sociale,
ce vreți de patruzeci de ani să arătați?
Că nu sunt tot, că aud prelungi vocale,
că am viziuni și-mi țârâie în scăfârlie
întregul arsenal al bolii de schizofrenie?

Torționari șireți din comunismul muribund,
formați la scut în puful trufașei puteri,
îi învrăjbiți pe cei cu mintea-n prund
s-atingă ura morții în formă naturală,
povară pentru voi, dar pentru ei banală.

Apoi, se dărăcesc naivii în certuri și icnesc,
așa au fost setați să scapere scântei,
își fac viața calvar și-ntruna ponegresc,
tot ce le iese-n cale, până se prăpădesc.
Ăsta e tratamentul celor ce poruncesc!

Sătui de grozăvii, de chinuri și coșmar,
a spulbera Pământul e ceva banal,
vreți bucuria vieții și-un trai fără amar
și pritociți poporul cu sită de ciur des,
s-adune putregaiul ce stă la mulți sub fes.

La urmă veni Țepeș, fără mișei, doar cu buni,
așa cum spera poetul, prefațând vremuri lălâi,
a pus lanț la pușcărie, a-ncins case cu nebuni,
a scos duhurile rele din străfundul celor „duși”,
să nu aibă lumea nouă inși de răutăți răpuși.