toamna devenim adevărați
din carne oase și cioburi
între echinocțiu și solstițiu
e o blasfemie să minți
și un păcat de moarte
să te privești în oglindă
am crezut mereu
în dragostea la prima vedere
cu inocența sărmanilor orbi
cu disperarea femeii
care plânge precum respiră
mi-au rămas câteva cuvinte
în farfuria străveche de lut
le adun cu degetele ca pe
firmiturile din cozonacul
cu gust de rai al mamei
ultima cuminecătură
înainte de prima zăpadă
ultima reverență
înaintea marelui frig