Frunzele din trecut sunt la fel ca acelea de acum
Și cad înfășurând pământul ca o piramidă, un cerc
După cum le bate vântul
Sufletele lor trandre nu plâng atunci
Când sunt lovite de de scimbare treptată cu rândul
Nu mai trag nădejde la un an mai bun
Aniversează doar ridicarea apei din ele
Vorbe își spun cu vântul
Iar planta le pare misterioasăt
Până când sufletul li se ridică pe acei nori
Care plouă peste flori