seară senină de septembrie,
vântul
aduce din grădini,
brațe
de frunze și flori.
suflă,
țopăie și bate din palme
prin ploaia înmiresmată
de-serpentine.


cerul-covor oltenesc
pictat cu margarete strălucitare,
revarsă harul păcii.
privighetorile
cântă
din flaute fermecate.
arhanghelii, ascunși prin
unghere de suflete,
le acompaniază la alăute.

orice zbucium
e alungat
de rugăciuni fierbinți.
ocara s-a ridicat;
îngerul Gavril a vestit
că rodul a-nflorit.


gândul e-mbăiat
într-o
lumină lină, ocrotitoare.
cineva a deschis poarta
vieții
fără de sfârșit.

porumbeii au ațipit,
iepurașul visează un felinar
în formă de semilună;
doar Ana,
neatinsă de pana somnului,
citește la fereastră
o poveste.