Într-o zi când ieșeam la o scurtă
plimbare cu bicicleta pe traseu mai lung
drumul luneca numai la vale și dus și întors
scurtându-se cel mai adesea spre casă
Fiind flămând aveam piscină în gură
deoarece plecam dimineața devreme să evit căldura
și mă gândeam la bunătățile care mă așteptau acasă
Inevitabilul vrut evitat se produse
o înghițitură în sec mă târâ într-o situație
cu setări de film, scuipai ștrengărește
într-o parte și atunci mă fulgeră o privire,
era primarul satului părintesc, care așa cum cer ele
legile inevitabilului, poate cu un neuron neatent
a crezut că în scârbă de el a scuipat
Și de atunci duhuri proscrise, gonite din rai de
Dumnezeu se strângeau în jurul meu și se întreceau
care poate fi mai înfricoșător
Dumnezeu să-l ierte pe primar că a murit
acum vreo săptămână, dar să zicem trecut la cele
veșnice că așa se zice. Acum vreo opt ani m-a iertat
după ce l-am întâlnit și l-am salutat respectuos. Am
devenit pantofii lui și l-am îndemnat să meargă pe jos
ca să vadă care sunt problemele oamenilor. Și așa a făcut
și viața SF a luat sfârșit că a constatat că unii
angajați ai primăriei una spun și alta fac