Vine anotimpul acela în care simți cum crapă noaptea în plină zi,
și acea teamă care ți-a fost bonă cândva ia locul aerului.
Amiaza astfel născută îți aduce aminte de o fotografie prost developată
în care părinții preatineri sunt suprapuși peste norii pe care i-ai fotografiat atunci,
la insistențele bonei.
Și iată cum nu te mai surprind săgețile de frig care îți străpung veșmintele groase ale vieții.
Și iată cum începi să înțelegi că niciodată nu a fost vorba despre starea vremii,
ci despre vremea stării.