Era îngustă camera ta dar destul încât să ne bălăcim ca somonii
Am mers o vreme alături pe alei strâmte de pădure
Unul în spatele celuilalt să părem mai mici, mai puțini
Ne făcusem deja o singură persoană, am mâncat mure, fragi
Ne-am ascuns de urși, la fel, unul după altul, chiar am cântat
Ne-am spus ultimele declarații ca la un preludiu căci urma
Mare săritură, la fel, a unuia în altul, ne-am scufundat
Am amuțit, am surzit, am mai deschis ochii, eram tot noi
Dar mai îmbătați, adormiți, înotam bezmetici ca peștii la copcă
Pentru o gură de aer, după care reveneam în amonte
Era îngustă camera ta dar destul pentru un râu rece, puternic
Care să ne poarte împreună, cu bușteni, cai morți, tristeți
Destul cât să ne pierdem prin aceste rămășite ale unei ultime iubiri
Îmi spuneam în gând, nu-i nimic, cu puțin noroc, scăpăm teferi
Copacii vor înverzi, animalele vor învia, tristețile se vor albi
Ne iubeam atât de mult încât eram în stare de minuni
Era îngustă camera ta dar destul încât să-i fim poem la fereastră
Și chiar mă gândem, aici nu era dragoste, dragostea ar fi luminat
Din toți rărunchii, ar fi oprit mașinile, trenurile, ar fi perturbat
Avioanele și păsările călătoare, ar fi oprit toate astea
Dar la știri se anunțau scumpiri, războaie, iarnă grea
Îngerii dezertau, oamenii mergeu desculți, levitau pe la geamuri
Dar noi eram în camera ta îngustă, ne duceam, ne întorceam
Prin pereți se făcuseră porți spre alte lumi fără întoarcere