Îmbibarea

Am îmbibat luna răsărită
În aburul de ceață străveziu
Și am mușcat din ea lăsând pe cer
O pată, un mănunchi de umbre
De dinți aprigi și cuminți,
Umbre născute din gânduri fierbinți...

Ce mușcătură imprecisă am putut uda
Cu mintea mea deșertică
Perfectei luni, strălucitoarei luni...
Dar totuși, ea strălucește și așa mușcată
E în întunericul infinit o pată
O pată mușcată, uimitor de curată...