Mi-e dor de câini și de copaci
De cerul înalt și ca o mare
În care norii s-au scăldat
Ca pruncii veseli în căldare.

Mi-e dor de roți mari de tractor
Ce ară sufletul de gânduri
Și-mi lasă fermecat ogor
Să îl aștern dar rânduri, rânduri...

Mi-e dor de strugurele spart
De jocul horei, sub picioare,
Când râsul de dureri despart
Și din cea beznă văd mult soare.

Dar cel mai mult acum mi-e dor
De acea cetate ascunsă-n ceruri,
Pe ea o cânt și o ador,
În vise urc la ea, în zboruri.

E tristă viața-n ochii mei
Precum e tristă floarea ruptă
Dar n-o văd fără de temei
Prin frumusețea ei, ea luptă.

Și mâine dealul am sa-l urc
La primul ceas al dimineții,
Din ceața groasă am să descurc
Un soare blând ... al meu ... și-al vieții.

26 martie