Dacă am scris sonete, cu duiumul
Ce stau prin cărți de lemn, de lăcrimare
Doar o femeie, patima, parfumul
Căci, ce va fi la ultima filmare?
Căci laptele nu pleacă, dar mi-e sare
I se tot scurge-n păr și pe picioare
Deși afară lună e și soare
Ce n-or mai vrea, de-atâta măritare.
Deci pune, în sticluțe, tot parfumul
Ce ea îl scapă, iute, în tot drumul.
Nu-mi mai pot țese, înainte, fumul
Cosița mea te învelește, moale,
Doar părul meu și patima, parfumul
Căci ce va fi, la ultima filmare...

Morocănoasele icoane, de pe față
Mi se ridică, mândră-s ca o hoață
Până când mâna ta, mereu înhață
Ciupercării și rugi, ce-ți stau, agață
Morocănoasă-s, unt, aluni, dulceață
Sau izmă mai de munte, poate creață
Ce-mi dă deoparte, înțoliri agață
Ca o icoană, supărată-n față...
Tu nu `căta că-mi arde ochiu-n scrumul
Ce pipătorii-și pierd, prin scrumătoare
Dacă am scris sonete, cu duiumul
Ce stau prin cărți de lemn, în lăcrimare
Căci ce e viața, cu cafele-n drumul
Orașului de tei și sunătoare?
Ce tot te uiți? Cămilele, simunul
Te-ndepărtează osului de mare...
Morocănoasele icoane, de pe față
I se ridică, luna nu răsfață
Prin păr, îți trece neapărat un graur
Și luna, iar, agață, ca un faur.
Prin păr, îți trece neapărat un graur
Îți lasă, dinspre ea, mult prea mult aur
Și luna te agață ca un faur
Căci ea e luna, marea și în plaur
Cu stropul lunii, ce-i mereu un taur
Te pleacă, solzii tăi, tăcut balaur
Doar un bărbat, nu-l vrei, al ei tezaur
Căci e săracă, n-are piețe-n laur
Nici flori de zi, de noapte sau un maur
Cireșe coapte, ineluș, centaur
Ce să-i mai cânte hărnicii de graur
Când o găsești cu glezna ei (de aur)
De fugi și te întorci, un brontozaur...

O lacrimă, din multele, te-nhață.
Trei mii de foci, pe maluri fără stare
Cu puii, mici sau mari, de toți, în cumul
De curioși, ce trec, pe mări, cu scrumul
Pierdut pe plaje reci, nisip sau sare...
........ ............ ......................
De, prea degeaba, inima-ți îngheață
Să prinzi delfinul, glezna săltăreață
Cu lapte, te ademenește, o paiață
Dar nu se-ntoarce către dimineață
Mult prea rapidă glezna cea de ceață
Căci ea, desigur, e descurcăreață
Tu nu `căta, căci iar e luna-n `zață
De propria-i ființă, ca o rață.

Și-n luna-n sine, numai fără ceață
De propria-i ființă, ca parfumul!
Găsesc o rimă, două, pun albumul
Cu Guns&Roses, luna n-are stare
Doar părul meu și patima, duiumul
Căci ce va fi, la ultima filmare...

Privesc, în sus, și luna n-are stare
Cu mult prea multă sare, pe picioare
(Iar marea-n valuri mi-e mereu scăldare.)