De câte ori ne-am sorbit din adânc de privire, de parcă am fi fost
deshidratați, ca după o secetă în care ne-am pus
inima în cui, niciodată împreună, dar în abis mereu împreunați
de câte ori ne-am pândit din desiș de dorință, de parcă am fi fost
feline, păstrând distanța regulamentară, dar din priviri strigând
neregulamentar, niciodată lei, mereu hiene
de câte ori ne-am devastat privirile, de parcă am fi fost
infractori, ca și cum în afundul lor s-ar zbate
pești înotând împotriva curentului, niciodată pașnici, mereu răpitori
de câte ori ne-au plâns greierii, până retinele
ni s-au uscat, de câte ori în ochii noștri lupii au urlat